Miercuri, 26 mai 2021, studentii din cadrul proiectului ASPIR, specializarile Psihologie si Asistenta Sociala, nivel licenta, au efectuat a doua vizită de studiu în regiunea de N-E, vizită realizată la Asociația Betania din Bacău.

Scopul acestei vizite a fost de a familiariza studenții cu domeniile lor de specialitate prin constatare și învățare la fața locului, o oportunitate de învățare, o modalitate prin care pot obține experiența practică în domeniul de interes.

În cadrul vizitei, dl. Andre Muit, presedintele Asociatiei si dl. George Mihăilă, coordonator program, au prezentat serviciile, programele și proiectele organziației.

Asociaţia Betania este acreditată de Comisia de Acreditare a judeţului Bacău ca furnizor pentru următoarele servicii sociale: Centrul de Integrare a Tinerilor; Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism; Centrul de Consiliere, Informare şi Sprijin pentru familii aflate în situaţii de criză; Centrul de Asistenţă a Victimelor Traficului de Persoane. În plus, Centrul Delfinul este licențiat în ceea ce privește furnizarea de servicii sociale de specialitate.

Grupului de studenți i-au fost prezentate de către specialiștii Asociației următoarele centre:

  1. Centrele Delfinul Bacău pentru copii cu autism -înființat în 2005, Centrul Delfinul din Bacău este destinat tuturor copiilor diagnosticați cu tulburări de spectru autist.
  2. Centrul de Integrare a Tinerilor Bacău -se adresează adolescenților proveniți din centrele de plasament și celor cu situații sociale deosebite. Beneficiarii acestui proiect primesc cazare, îndrumare în vederea continuării studiilor sau a învățării unei meserii, consiliere și susținere în vederea deprinderii abilităților necesare pentru a-și construi un viitor independent.
  3. Centrul de Zi Betania pentru persoane adulte cu dizabilități (Centrul Multifuncțional) – acest proiect a fost inaugurat în 2011 și este deschis persoanelor cu dizabilități fizice și/sau psihice, care au probleme de integrare în comunitate. În cadrul acestui centru, beneficiarii interacționează, socializează și participă la activități care le stimulează puterea creativă.
  4. Centrul de Recuperare – Serviciile Centrului de Recuperare se adresează unei multitudini de beneficiari afectați de diferite probleme neurologice sau/și locomotorii. În cadrul acestui centru sunt oferite servicii de hidrokinetoterapie, kinetoterapie și logopedie la cele mai înalte standarde de către specialiști atestați, iar rezultatele sunt pe măsură.

Au fost discutate atribuțiile psihologului și asistentului social in fiecare din centrele prezentate.

Această vizită de studiu a oferit studenților oportunitatea de a lua contactul direct cu instituții și organizații de profil, de a dobândi cunoștințe și abilități practice în domeniul psihologiei.